Apocalipsa - Taina viitorului

Episodul 36: Apocalipsa 11 - Cei doi martori

Data trecută am discutat despre primele două versete introductive din capitolul 11 care ne prezintă faptul că lui Ioan i s-a cerut să măsoare Templul. În Scripturi, când se vorbește că un lucru trebuie măsurat este pentru că urmează să fie turnată judecata peste el. Motivul pentru care se intenționează turnarea judecății peste Templu este că acesta va fi rezidit în răzvrătire completă față de planul lui Dumnezeu, deoarece El a spus că nu vor mai exista jertfe, pentru că Isus, Fiul Său, a reprezentat sacrificiul (sau jertfa) final. Așadar, rezidirea Templului se va face în nesupunere față de Cine este Dumnezeu. Ce am vorbit săptămâna trecută, despre ce plănuiesc evreii, despre cei care se pregătesc să instaureze din nou închinarea și sacrificiile în Templu, nu sunt lucruri pozitive, ci vin împotriva lui Dumnezeu, însă se potrivesc în desfășurarea evenimentelor din Apocalipsa.

Este o întrebare care persistă și pe care vreau să o abordăm puțin acum. Mulți întreabă: Cum rămâne cu chivotul legământului, nu trebuie acesta să fie în Templu, ca ei să se poată închina? Ei bine, trebuie să aibă un chivot al legământului ca să se închine, însă, amintiți-vă, pentru sistemul sacrificial din cartea Levitic nu era nevoie de lucrurile conținute în chivotul legământului, ci era nevoie doar de piesa de mobilier care avea deasupra tronul de îndurare și de stropirea cu sânge.

Din punct de vedere tehnic, ei ar putea face un alt chivot care să fie utilizat în sistemul sacrificial. Nu există niciun ritual care să presupună că ar trebui să-l deschidă și să ia sau să folosească ceva din el. Mai există o teorie care presupune că atunci vom ști când vor începe aceste lucruri, când chivotul va fi găsit, sau că așa va reuși „Mesia” să-i înșele pe mulți, găsind chivotul din vechime. Unii oameni cred că evreii deja știu unde se află și așteaptă momentul perfect ca să-l arate lumii.

Vom merge acum mai departe în capitolul 11, la secțiunea unde citim despre cei doi martori, și anume versetele 3-14.

Apocalipsa 11:3: “Voi da celor doi martori ai Mei să prorocească, îmbrăcați în saci, o mie două sute șaizeci de zile.”

Sunt câteva lucruri referitoare la acest verset pe care vreau să le discutăm. În primul rând: cine vorbește aici, mai exact? Unii spun că tot acel înger puternic, alții spun că Isus. Eu cred, însă, că este vorba despre Dumnezeu Tatăl. Motivul este că pe măsură ce citim acest pasaj vom vedea că se vorbește despre Isus la persoana a III-a și nu prea ar avea sens ca Isus să vorbească despre Sine la persoana a III-a. Un alt motiv este că spune „martorii Mei” și nu cred că un înger ar folosi această expresie.

Apoi, sunt menționate 1260 de zile. Dacă le adunăm, vor rezulta 3 ani și jumătate. În sistemul străvechi de structurare a calendarului, fiecare lună avea 30 de zile, ceea ce înseamnă că un an biblic avea 360 de zile, nu ca în ziua de astăzi. De aceea, 1260 de zile sunt 3 ani și jumătate calculați în 42 de luni a câte 30 de zile. Tot la perioada de 3 ani și jumătate se referă și versetul 7 din Daniel 12, unde scrie despre „o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme”.

Așadar, cine sunt acești doi martori?

În primul rând, trebuie să știți că sunt menționați ca parte din măsurarea pe care Ioan o face Templului. Cel care vorbește trece direct de la măsurarea Templului la acești doi martori și, deoarece nu este nicio introducere, intenția Lui este să știm că are legătură cu versetul precedent. Așadar, pare că cei doi martori au legătură cu Israel și cu Templul.

În versetele 3 și 6, aceștia sunt numiți profeți, care, după sensul clasic din Vechiul Testament, însemna că aveau o lucrare profetică de a chema națiunile să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeul adevărat al Israelului. Ori de câte ori făceau astfel de chemare în Vechiul Testament erau îmbrăcați în saci - simbolul pocăinței de depravare și răzvrătire. Profetul chema oamenii să se pocăiască, de aceea purta el însuși hainele pocăinței.

De asemenea, aici este foarte specific numărul „doi”. Scrie că sunt doi martori. Vreau să vă citesc două pasaje din Deuteronom care cred că joacă un rol important în înțelegerea acestor doi martori.

Deuteronom 17:6: “Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor.”

Deuteronom 19:15: “Un singur martor nu va fi de ajuns împotriva unui om, ca să adeverească vreo nelegiuire sau vreun păcat oarecare; un fapt nu va putea fi întemeiat decât pe mărturia a doi sau trei martori.”

Potrivit acestor versete, atunci când doi era numărul minim de martori acceptat sub legea Vechiului Testament să mărturisească adevărul și să pledeze pentru vinovăția celui condamnat, pedeapsa reprezenta moartea.

Dumnezeu este pe cale să-Și toarne mânia și de aceea trebuie să aibă martori că oamenii chiar s-au răzvrătit împotriva legii Lui și că și-au întors inimile cu adevărat împotriva Lui. Aceștia proclamă bunătatea, mila, harul lui Dumnezeu și îi cheamă pe oameni să se pocăiască. Astfel, dacă doi martori pot să depună mărturie că răspunsul omenirii la aceste lucruri este tot răzvrătire, omenirea este condamnată în urma mărturiei lor. Scriptura ne spune clar că plata păcatului este moartea.

Chiar dacă înțelegem de ce sunt doi, tot nu înțelegem cine sunt acești martori, însă următorul verset ne oferă un oarecare indiciu.

Apocalipsa 11:4: “Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice, care stau înaintea Domnului pământului.”

Aceasta este o referință clară la un alt profet, Zaharia. În capitolul 4 din Zaharia, acesta are o viziune cu regele Zorobabel, care domnea în acea vreme, și cu marele preot Iosua. El îi vede pe aceștia ca două sfeșnice „hrănite” de doi măslini. În Vechiul Testament, uleiul care ținea focul aprins în sfeșnice era uleiul de măsline, deci faptul că măslinii „hrăneau” sfeșnicele însemna că le oferea energia de a arde și a lumina.

Această viziune era menită să arate că regele de atunci și marele preot erau împuterniciți supranatural de către Dumnezeu să împlinească ceea ce le-a încredințat: regele să conducă poporul, iar preotul să învețe poporul. Motivul a fost că împreună lucrau ca să rezidească templul care a fost distrus de imperiul babilonian.

Aș vrea să păstrăm următoarele lucruri în context - poate acestea nu vor avea sens pentru o vreme, însă pe măsură ce vom trece la următoarele capitole vom vedea cum se potrivesc în restul contextului:

1. măsurarea Templului pe care Dumnezeu vrea să-l distrugă.

2. o viziune care are legătură cu una din Vechiul Testament în care se vorbește despre faptul că Dumnezeu va rezidi un templu, pentru că a ales un rege și un preot care să se ocupe de asta.

Observați cum începe versetul 3: „Voi da (autoritate) celor doi martori ai Mei”. Ideea este următoarea: acestor doi martori li s-a dat putere naturală să împlinească misiunea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o, și asta într-o vreme de împotrivire și încercări strașnice.

Apocalipsa 11:5-6: “Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmașii lor; și, dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele prorociei lor; și au putere să prefacă apele în sânge și să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.”

Pe acești doi martori ți-ai dori mai degrabă să-i ai ca prieteni. Nu ți-ar plăcea să-i calci pe nervi. Aceste versete ne oferă niște indicii să știm ce interpretare să le dăm. Ei nu doar declară Cuvântul lui Dumnezeu, ci și fac minuni aducătoare de judecată care ne duc cu gândul la Moise și Ilie – Exod 7, 1 Împărați 17 și 2 Împărați 1.

Vreau să vă arăt un pasaj din Maleahi, deoarece atunci când vorbești de literatură apocaliptică, sunt atât de multe imagini care apar și în cărțile altor profeți și care reprezintă lucruri pe care ei le-au prorocit.

Maleahi 4:5-6: “Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!”

Dacă înțelegem lucrarea acestor doi martori, pare că Maleahi exact despre asta vorbește. Scopul întregii lucrări a acestora este să întoarcă inimile oamenilor înspre Dumnezeu, și ale unora înspre ceilalți. Dar ce se întâmplă dacă oamenii nu se pocăiesc și nu vor reconciliere în relații? Scrie că El va veni și va lovi țara cu blestem.

Ce alți doi martori mai potriviți să aducă Dumnezeu în Ierusalim, dacă nu pe cel prin care a fost dată legea (Moise) și pe cel care are o poziție înaltă între profeți (Ilie)? Chiar și astăzi, când se vorbește despre lege se folosește expresia „legea lui Moise”, iar Ilie este oarecum „regele” profeților. Totodată, este bine să ne amintim că Ilie nu a murit, ci a fost luat la cer într-un car de foc. De asemenea, despre moartea lui Moise ni se spune că nu a fost îngropat de oameni, ci că Dumnezeu l-a îngropat.

Mulți oameni cred că cei doi martori vor fi Ilie și Enoh, pentru simplul motiv că sunt singurii doi oameni din Biblie despre care se menționează că nu au murit. Nu spun că acest lucru nu este posibil, ci doar că Enoh nu se potrivește în context. Așadar, cred că cea mai sigură perspectivă este că aceștia sunt Moise și Ilie.

În Matei 17:1-6, atât Moise, cât și Ilie au apărut împreună cu Isus la schimbarea la față de pe munte. Cei doi se potrivesc în acest context din Apocalipsa și amândoi au avut roluri speciale de jucat ca martori ai lui Dumnezeu în timpul vieții lor.

Este bine, de asemenea, să știm și că unii oameni nu îi consideră pe cei doi martori ca fiind doi oameni, ci ca fiind reprezentarea unui anumit grup colectiv, și anume Biserica și Israelul care s-a pocăit. Aceștia vin împreună și declară credincioșia lui Dumnezeu.